| 28 martie 2018

“Pomișorii” de la Catedrala Veche au dat roade duhovnicești

“Pomișorii” de la Catedrala Veche au dat roade înainte de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este vorba despre copiii din cadrul grupei duminicale de la Catedrala Veche care și anul acesta au pregătit un moment artistic specific Sărbătorilor Pascale. Astfel cei mici le-au reamintit credincioșilor sacrificiul făcut de Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea întregii lumi. Așa cum spunea și părintele paroh Traian Micoroi, sebarea copiilor a reprezentat  ziua “în care copiii, părinții  și coordonatorii grupei duminicale au cules roadele ostenelii lor,  copiii  fiind ca și copacii, niște pomișori care vor da roade cu voia lui Dumnezeu”.  Parintele Ioan Tulcan le-a multumit micilor credincioși pentru bucuria duhovnicească, reamintindu-le celor prezenți că înțelepciunea pe care o dobândesc cei mici în biserică o vor dezvolta mai târziu în viață. Copiii de la Grupa duminicală sunt coordonați de Diana Negrea, Florina Babău, Anca Prodan și Sorin Saplacan, care în fiecare duminică desfășoară diverse activități religioase cu aceștia, pe grupe de vârstă, pentru a-i apropia de Tainele Biserici, grupa fiind susținută de Asociația Ortodoxă Calea Mântuirii, prezidată de pr. prof. univ. dr.IoanTulcan.

Manuela Codrean

Galerie foto